Norofert închide plasamentul privat
19 iul. 2019
Norofert Group închide plasamentul privat într-o singură zi datorită suprasubscrierii și atrage 1,5 milioane de euro de la investitori înainte de listarea pe Bursa de Valori București
Pe 18 iulie 2019, Norofert SA, cel mai important producător de inputuri ecologice din România, a încheiat cu succes oferta de plasament privat pentru acțiunile sale. Oferta, care a început în dimineața zilei de 18 iulie, s-a încheiat în 8 ore de la lansare devenind astfel cea mai rapidă ofertă privată de pe Bursa de Valori București din ultimii ani. Intermediarii tranzacției au fost Goldring și Tradeville, iar Cornerstone Communications a asistat compania în relațiile cu investitorii.
În cadrul plasamentului privat, compania a oferit spre vânzare 712.500 acțiuni noi. Inițial, oferta a fost prevăzută să se desfășoare în perioada 18 iulie și 18 august 2019 dar, din cauza suprasubscrierii, a fost închisă în termen de 8 ore, compania reușind să atragă suma de 1,5 milioane de euro (7.125.000 de lei). În cadrul plasamentului privat au participat 71 de investitori iar subscrierea minimă a fost de 50.000 de lei.
Mulțumim tuturor investitorilor pentru interesul mare față de oferta noastră. Suntem extrem de entuziasmați că am reușit să închidem plasamentul în mai puțin de o zi și considerăm încrederea și sprijinul oferit de piață ca o dovadă de încredere în echipa și în capacitățile noastre. Momentul desfășurării plasamentului a fost perfect deoarece începem campania de vânzări de toamnă și, împreună cu colegii mei, așteptăm cu nerăbdare să ne apucăm de treabă pentru a îndeplini promisiunea pe care am făcut-o acționarilor noștri, a spus Vlad Popescu, președintele consiliului de administrație și acționar majoritar al Norofert SA.
În ciuda sezonului estival și a lichidității reduse pe piață, ambele case de brokeraj au reușit să suprasubscrie oferta în urma unui interes foarte mare venit din partea investitorilor. Plasamentul privat a avut o rată de subscriere de peste 150%, iar investitorii au subscris peste 1.000.000 acțiuni. Datorită interesului deosebit față de ofertă, compania împreună cu brokerii, a decis să introducă alocarea pro-rata, pentru a permite tuturor investitorilor care au subscris în perioada de plasament privat să primească o participație în companie. Potrivit termenilor documentului de ofertă, indicele de alocare va fi determinat la nivelul fiecăruia dintre cei doi membri ai Sindicatului de Intermediere, în funcție de rata de subscriere a cotei de ofertă alocate lor.
Povestea Norofert ne-a captat interesul încă de la prima întâlnire și am fost convinși ca va atrage și atenția investitorilor. Ne mândrim să colaborăm cu antreprenori români ambițioși, iar Norofert însumează toate caracteristicile unui antreprenor român ambițios și curajos. Sunt convins că succesul rapid de ieri poate fi o sursă de inspirație și motivație pentru alți antreprenori, care vor lua în calcul și opțiunea pieței locale de capital. Mulțumim atât investitorilor cât și lui Vlad și echipei Norofert pentru încrederea lor și așteptăm cu nerăbdare continuarea colaborării noastre pe viitor și atragerea de capital suplimentar pentru dezvoltarea Norofert, a declarat Virgil Zahan, CEO al casei de brokeraj SSIF Goldring, care a fost brokerul principal al acestei tranzacții.
Următorul pas este pregătirea tuturor documentelor de admitere la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Compania își propune ca prima zi de tranzacționare să aibă loc în septembrie 2019. Acțiunile se vor tranzacționa sub simbolul NRF. În urma plasamentului privat, Vlad Popescu și familia sa dețin o participație de 64,48% în Norofert SA, în timp ce free-float-ul pe bursă va fi de 35,52%. Odată ce compania va intra la tranzacționare pe AeRO, Norofert va deveni prima companie din sectorul agro-tech listată la Bursa de Valori București.
Suntem încântați să vedem un participant al programului IPO Bootcamp by Tradeville finalizând cu succes plasamentul privat la mai puțin de un an de la participarea în programul nostru. Sperăm că tot mai multe companii private vor folosi piața de capital din România pentru a-și finanța proiectele, pentru a stimula inovația și a dezvolta economia. Un mare mulțumesc tuturor investitorilor care au participat la acest proiect și companiilor curajoase precum Norofert care aleg să devină companii publice, a declarat Mihaela Bîciu, Președinte și CEO SSIF Tradeville, cel mai mare broker de retail din România și celălalt membru al Sindicatului de Intermediere.
În 2018, Grupul Norofert a înregistrat venituri consolidate de aproximativ 10 milioane lei, o creștere de 92% față de 2017 și un profit net de 4 milioane lei. Pentru 2019, conform informațiilor prezentate în documentul de ofertă, compania intenționează să obțină venituri de 15 milioane lei și un profit de 6 milioane lei. Principalul factor determinant pentru această creștere a veniturilor va fi noua linie de îngrășăminte pentru agricultura convențională, pe care compania a dezvoltat-o în ultimele luni și intenționează să o lanseze spre vânzare începând cu luna septembrie a acestui an.
Suntem mândri că am avut oportunitatea de a lucra cu Norofert încă din prima zi de când au decis să se listeze la Bursa de Valori București și că am avut șansă unică să fim parte a acestei călătorii inspiraționale. Interesul de neegalat venit din partea investitorilor de retail este un semn clar pentru toate IMM-urile din România care au potențial de creștere și au nevoie de capital pentru dezvoltare că investitorii locali sunt pregătiți să sprijine companiile inovatoare care doresc să-și ducă afacerile la nivelul următor. Au nevoie doar de curaj și de partenerii potriviți care să le asiste în acest proces, a declarat Zuzanna Kurek, Partener la Cornerstone Communications și membru în Consiliul de Administrație al Norofert SA.
Din capitalul strâns, 550.000 de euro vor fi investiți pentru achiziționarea de utilaje moderne pentru optimizarea timpului de producție din noua fabrică din Filipeștii de Padure; 400.000 de euro vor fi direcționați către creșterea echipei de vânzări cu 15 noi angajați pentru acoperirea întregului teritoriu al României; 300.000 de euro vor fi folosiți pentru achiziționarea de materii prime de calitate superioară și construirea unui laborator pentru cultivarea și dezvoltarea de tulpini bacteriene proprii; 200.000 de euro pentru achiziționarea de semințe de grâu pentru a le oferi fermierilor împreună cu îngrășămintele; 50.0000 de euro vor fi investiți în omologarea noilor produse. Compania se așteaptă să vadă efectul pozitiv al investițiilor făcute cu capitalul atras deja la sfârșitul anului 2019, deoarece noua fabrică va permite Norofert să-și mărească producția de zece ori, precum și să își extindă semnificativ capacitatea de depozitare.
Suntem încântați că am avut ocazia să contribuim la închiderea cu succes și într-un timp record a plasamentului privat Norofert. Acesta este un pas important pentru agricultura ecologică din România și sperăm să vedem mai multe proiecte inovatoare propuse pieței de capital din România, precum cel lansat de Norofert, au declarat Alina Radu, Partener și Coordonator al practicii de Drept Bancar și Finanțări și Corina Dumitru, Partener Corporate/M&A din cadrul NNDKP, care le-au avut alături pe Laura Duca, Asociat (Corporate Filing) și Claudia Lazăr, Asociat (Corporate/M&A). NNDKP a acordat asistență Norofert în pregătirea structurii corporative pentru listare și a furnizat auditul legal.
Despre Norofert SA
Grupul Norofert este unul dintre cei mai importanți producători români de inputuri ecologice și un jucător experimentat pe piața locală de agricultură ecologică. Înființată în anul 2000 ca o afacere de familie, compania a fost inițial importatoare de îngrășăminte de înaltă calitate din piețele occidentale în România. În anul 2015, când Vlad Popescu a preluat conducerea, compania a început să producă îngrășăminte bio, produse fitosanitare organice, cum ar fi insecticide și fungicide, precum și tratamente pentru semințe și tratamente foliare folosind propriile rețete originale. Între anii 2017 și 2019, compania a înregistrat o creștere rapidă după ce a dezvoltat o tehnologie patentată numită BioChain, care utilizează doar materii prime de origine vegetală și animală, componente bacteriene și microorganisme ca ingrediente în fabricarea produselor. În august 2018, Norofert a lansat o premieră pe piața românească prin introducerea tuturor produselor sub formă de tabletă efervescentă. În iulie 2019, Norofert a lansat Norofert Fito, o nouă linie de îngrășăminte organice și inputuri bio pentru grădinărit și fermieri mici.